vineri, 2 ianuarie 2015

Miza enormă a OUG pentru renunțarea la doctorat: dacă Ponta e declarat plagiator, își pierde calitatea de avocat

Cu un doctorat plagiat, Ponta Victor Viorel a fost, timp de șapte ani, universitar (doi ani lector și alți cinci ani conferențiar). Activitate de pe urma căreia a cîștigat 200.000 RON (sursa). Același doctorat plagiat i-a mai adus lui Ponta Victor Viorel o calitate: cea de avocat. Din care actualul premier a cîștigat 1.560.000 RON (vezi aici sumele pe fiecare am în parte) și, în 2012, cînd a lichidat cabinetul de avocatură, s-a ales cu două apartamente (de minimum 150.000 de euro fiecare) și un Fiat (aici se găsește declarația de avere a lui Ponta în care sînt menționate apartamentele obținute prin lichidarea cabinetului de avocatură).
În total, deci, din cariera universitară și cea de avocat (ambele posibile datorită unui doctorat care s-a dovedit a fi un plagiat grosolan), Ponta a cîștigat peste 700.000 de euro (vreo 400.000 de euro bani gheață, restul de 300.000 de euro în apartamente). Dar nu numai cîștigurile financiare sînt importante: aproape zece ani (între 2003, cînd și-a obținut doctoratul, și 2012, cînd revista Nature a dezvăluit plagiatul), Ponta a pozat într-un tînăr intelectual de succes. Intelectual cu doctorat, cu carieră universitară și în avocatură. Un tînăr care, bașca, promitea să fie viitorul luminos politic al patriei.
Revenind, însă, la cum i-a influențat doctoratul cariera de avocat lui Ponta: în 2005, cînd a devenit avocat, actualul premier era deja doctor în drept (din 2003). Baroul București spune, pe propriul site, că Ponta a devenit avocat prin decizia 644 din 7 ianuarie 2005 (sursa). La acea dată (ca și acum, de altfel), în avocatură se putea intra fără examen (un examen complicat  și cu mulți candidați pe loc, mai ales în București) dacă, de exemplu, aveai o vechime de magistrat (procuror sau judecător) de minimum zece ani. Ponta, însă, nu îndeplinea această condiție: s-a retras din magistratură după numai șase ani de activitate ca procuror (1995-2001). Legea, însă, mai oferea o portiță: devenea avocat, la cerere, dar fără examen, orice doctor în drept. Or, cum deja știm, Ponta deținea deja, în 2005, de vreo doi ani calitatea de doctor. De care a uzat (conform surselor mele) pentru a deveni avocat după insuccesul lui Adrian Năstase la prezidențiale, în toamna lui 2004.
Dacă vă întrebați de ce o informație care ar trebui să fie publică (cum a fost admis Ponta Victor Viorel în Baroul București) circulă doar “pe surse”, răspunsul e simplu: pentru că Ponta Victor Viorel este protejat atît de instituții publice, cît și de instituții private, care refuză să ofere această informație. Astfel: în 2012, departamentul de comunicare al Guvernului a refuzat să-i comunice României libere cum a intrat Ponta în avocatură (sursa) iar Baroul București, de asemenea, a ținut secretă această informație (cum a spus jurnalistul Petre Bădică pentru B1 TV – vezi aici, la minutul 25).
Este evident, deci, acum, cît de mare este miza OUG semnate de Ponta la sfîrșitul lui 2004 (prin care se prevede că un deținător de doctorat poate renunța la acest titlu, ceea ce nu era posibil pînă acum): renunțarea voluntară la un titlu de doctorat împiedică o anchetă care să ducă la un verdict de plagiat. În cazul unui verdict oficial de plagiat, titlul de doctor este retras. Și, în consecință, tot ce a produs acel doctorat poate fi retras. În cazul lui Ponta, doctoratul plagiat a produs o carieră de avocat și una de universitar, cu beneficiile materiale (și nu numai) aferente. Ambele cariere trebuie oprite. Iar beneficiile derulării imorale și ilegale ale celor două cariere trebuie returnate. Măcar cele materiale: 700.000 de euro. Despre cele morale nu vorbim, Ponta nu a deținut niciodată morală, nu are ce înapoia.
pontavocat

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu