marți, 30 decembrie 2014

Portret de premier şi consilier prezidenţial utecist la tinereţe: M.R. Ungureanu

Se pare că Revoluţia din Decembrie 1989 nu s-a finalizat – nici măcar după votul din 16 noiembrie 2014 – pentru că şi azi, după 25 de ani, preşedintele Klaus Iohannis (fondatorul Forumului German din România alături de informatorii Securităţii comuniste pe 27 decembrie 1989) a desemnat un consilier prezidenţial personal la Palatul Cotroceni, care a făcut parte din elita nomenclaturii comuniste şi care este lustrabil. Klaus Iohannis se înconjoară de consilieri prezidenţiali cu mentalitate comunistă (Dan Mihalache) din nomenclatura lui Adrian Năstase, promotori ai legii antilegionare (Andrei Muraru) şi din intelectuali anticreştini (Tatiana Niculescu Bran). Octav Bjoza a fost medaliat recent de Klaus Iohannis doar pentru funcţia deţinută de preşedinte al Asociaţiei Deţinuţilor Politici, nu ca eroul luptător anticomunist în carne şi oase. S-a omagiat simbolul instituţional anticomunist, nu lupta omului Octav Bjoza chinuit în închisori şi prietenul luptătorilor naţionalişti-creştini interbelici. Dovada duplicităţii preşedintelui Klaus Iohannis e că a mai numit recent consilier prezidenţial un membru al nomenclaturii comuniste şi un om care a dăruit averea lui E. Gojdu statului maghiar, în perioada când a fost premierul României. Istoria politică a lui Mihai Răzvan Ungureanu e legată ombilical de nomenclatura comunistă. Mihai Răzvan Ungureanu s-a retras ca secretar de stat în guvern de la discuţiile privind constituirea CNSAS de la sfârşitul anilor 90 de teamă de a nu fi deconspirat ca membru al nomencalturii comuniste şi posibil colaborator al Securităţii comuniste. Mihai Razvan Ungureanu se trage dintr-o familie de evrei intelectuali din Iaşi. El s-a născut la data de 22 septembrie 1968 în municipiul Iasi, fiind fiul prof. dr. Stefan Ungureanu, fost viceprimar al municipiului Iasi (1996-2000). În perioada studiilor efectuate la Liceul de matematica-fizica “Costache Negruzzi” din Iaşi (pe care l-a absolvit ca sef de promotie în anul 1987), din 1985 şi până la Revoluţia din 1989 a fost membru supleant in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist (CCUTC), subordonat direct lui Nicu Ceauşescu. În anul 1988 a devenit student la Facultatea de Istorie-Filosofie din cadrul Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi. Presa a scris prin anii 90, că în timpul evenimentelor de la Iasi, din 14 decembrie 1989, a monitorizat studenţii care aruncau manifeste în încercarea declanşării unei revolte anticomuniste în cămine. Datorită fanatismului şi zelului său ceauşist din zilele revoluţiei, M.R. Ungureanu a fost arestat, la cererea tinerilor revoluţionari ieşeni, în seara de 23 decembrie 1989, la Casa Tineretului din Iasi, unde era sediul UTC. Luat sub escortă de către doi ofiţeri de grăniceri a fost dus la sediul unităţii de grăniceri pentru a scăpa de furia revoluţionarilor ieşeni.
Că MRU e fost lider UTC şi protejat de Securitate de la 17 ani nu am nici o îndoială. În 1987, Adi Kezdi, un foarte bun prieten de-al meu şi coleg de liceu la “Ady-Şincai” a participat, ca şi reprezentant al Clujului la Olimpiada de Istorie de la Craiova. A avut norocul sau ghinionul să fie cazat în camera unui cămin de liceu craiovean cu MRU, cu viitorul procuror Ţuluş şi alţi câţiva elevi. Serile şi le petreceau ca băieţii la o bere şi spuneau un banc cu Ceauşescu sau despre regimul comunist, cum se proceda pe atunci. Toţi râdeau în frunte cu Ţulus de Ceauşescu şi de programul cazon de la Olimpiadă, numai MRU tăcea discret şi din când în când intervenea lăudând marile realizări ale socialismlui ştiinţific – marxist şi importanţa Elenei Ceauşescu în viaţa politică a ţării. Tinerii erau descumpăniţi de acest “nou Iorga” foarte deştept al Iaşului, de care tremurau de frică toţi activiştii şi inspectorii şcolari craioveni. De la început profesorii şi securiştii veniţi de la Bucureşti le-au dat de înţeles prietenului meu, lui Ţuluş şi găştii de elevi, că MRU este favoritul olimpiadei şi trebuie să câştige pentru că aşa vrea partidul. Nu mare i-a fost mirarea colegului meu care a făcut o lucrare de nota 10, când rezultatul a fost anunţat şi că MRU este laureat al Olimpiadei Naţionale de Istorie şi nu el. La festivităţi, marele istoric Dan Berindei, după ce şi-a mai turnat la Securitate fiul Mihnea de la Paris, precum şi alţi profesori şi activişti, au vorbit de MRU ca de steaua “călăuzitoare” a regimului comunist, ca despre un utc-ist de valoare, mult apreciat de Nicu Ceauşescu, ce va aduce, pe viitor, o contribuţie deosebită la construirea socialismului mulilateral dezvoltat. La plecare când a urcat în trenul de Craiova – Cluj, colegul meu, cu lacrimi în ochi, a fost bătut pe umeri prieteneşte de către un inspector şcolar: – Lasă, nu fi trist, ai fost foarte bun, dar trebuie să înţelegi că ţara şi partidul are nevoie de MRU…Trenul a plecat cu colegul meu spre destinaţia Cluj – profesor de istorie eşuat prin cartiere, iar MRU, după ce a punctat toate funcţiile posibile şi imposibile de la CC al UTC, la secretar de stat, ministru de externe şi şef SIE, şi acum consilierul lui Iohannis, trebuie să ne lămurească dacă ambiţiile sale nemăsurate l-au făcut să trădeze angajamentul făcut în adolescenţă partidului şi regimului comunist, trecând de partea cealaltă?
Ionuţ Ţene

duminică, 28 decembrie 2014

DE TOP : Trollul de net la bătrânețe. Azi: Vladimir Tismăneanu

Trollul de net la bătrânețe. Azi: Vladimir Tismăneanu

tismi2După toate regulile lumii sale meschine, Vladimir Tismăneanu este un om împlinit. Locuiește în Washington, predă la o universitate americană, are nenumărate cărți și studii publicate în Occident, are un CV extrem de bogat, e aproape cineva. Și, totuși, nimic nu pare a-i da acea stare de serenitate ce vine, de obicei, la pachet cu împlinirea.
Unii îl venerează, alții și l-au zugrăvit drept icoană pe peretele pe care și-au aninat diplomele de luptători post-coitum împotriva comunismului. Pentru că un președinte mahmur l-a numit șef de comisie și i-a îmbrățișat raportul, Vladimir Tismăneanu se simte îndreptățit să fie autodeclaratul expert suprem în comunisul românesc. Și în istoria recentă românească. Din punctul său de vedere, orice s-a întâmplat între 1945 și 1989, cu vagi prelungiri spre 2014-2015, trebuie să aștepte sentința sa pentru a putea fi plasat de partea albă sau de cea neagră a istoriei
Acum, zilele astea, lui Vladimir Tismăneanu i-a cășunat pe decorarea de către KWI a lui Octav Bjoza. Și desigur, vinovat de această decorare este Andrei Muraru, care l-a împins pe Președinte într-o capcană mortală din punctul de vedere al magistrului Tismăneanu.
Octav Bjoza este președintele AFDPR (Asociația foștilor Deținuți Politici), o asociație care mai numără câteva sute de mebri, toți supraviețuitori ai închisorilor și regimului de exterminare comuniste. Ca autor al raportului de condamnare a comunismului ce-i poartă numele, Vladimir Tismăneanu ar fi trebuit să aibă în acești oameni niște aliați. În timp ce familiei sale îi era livrată hrana la căsuța din Primăverii de către Gospodăria de Partid, membrii actuali ai AFDPR își înjumătățeau rația infimă de arpacaș, împărțind-o cu suferinzii și muribunzii. Foștii deținuți politici din timpul regimului la a cărui violentă și nedemocratică instaurare a contribuit familia Tismăneanu ar fi vorbit cu șeful comisiei prezidențiale care lucra la raportul asupra comunismului, ar fi avut multe de povestit, dar atragerea lor într-un real proces al comunismului ar fi dăunat aurei științifice ce plutește în jurul marii mistificări băsesciene.
Octav Bjoza s-a născut în 1938. Și, totuși, este acuzat de către Tismăneanu și de către marele Mircea Marian că ar fi legionar. Îl și văd defilând, la doar câteva luni, în cămașă verde și cântând imnurile Legiunii, cu mâna dreaptă ridicată. Dar nu, este legionar pentru că într-o apariție publică din 2009, când era deja președinte al AFDPR, a participat la o comemorare a legionarilor morți în închisoarile comuniste și a declarat că a avut ce învăța de la aceștia. Ei bine, e un motiv numai bun pentru ca Vladimir Tismăneanu să scrie nu mai puțin de trei articole (deocamdată) despre greșeala impardonabilă a Președintelui României de a-l decora pe acest “criminal”. Și, evident, de a cere demisia consilierului Andrei Muraru, care ar fi propus această nepermisă decorare.
Nu-mi place Iohannis și cu atât mai puțin îmi plac legionarii. Cei care se întâmplă să mă citiți de ceva mai multă vreme știți asta. Dar cu atât mai puțin îmi plac trollii bătrâni, înfometați după atenția publicului. Căci Vladimir Tismăneanu asta este: un troll de net, un cerșetor de atenție, o prostituată intelectuală care trăiește din like-uri și share-uri.
Pe vremea când Vladimir Tismăneanu conducea Consiliul Științific al IICMER și deconta telefoane și cazări fabuloase, director științific al aceluiași institut era Mihail Neamțu. Un puțoi supra-evaluat care comisese texte pro-legionare de mii de ori mai crunte decât declarația celui care, ca președinte AFDPR, îi omagia în egală măsură pe toți camarazii săi de suferință. Și, totuși, Tismăneanu, urmașul și beneficiarul direct al comnunismului impus cu șenilele și țeava T-
3834-ului sovietic nu avea probleme în a conviețui alături de micul pupincurist academic, dar are acum, când președintele României a făcut un gest de reparatorie normalitate
A face din Octav Bjoza un exterminator de evrei, un dușman al democrației și un criminal nu denotă decât micimea sufletească a unui așa-zis guru anti-comunist care vrea să se răzbune, de fapt, pe cel care i-a succedat la conducerea IICMER.
În definitiv, Vladimir Tismăneanu nu este decât un Serghei Mizil cu ceva mai multă școală și fără tatuaje. E tot ce-i deosebește. Altfel, sunt cam același tip de lepră crescută în Primăverii, doar că au ales drumuri diferite pentru disidență.
Mi-e scârbă.
Un “pro bono” cu adevarat “neremunerat”…
_________

Klaus Iohannis. Ce greşeli a făcut până acum?

Klaus Iohannis uimeşte prin viteza cu care pare a se strădui să-şi diminueze potenţialul formidabil de popularitate pe care îl are acum.
O conjunctură excepţională l-a făcut pe acest sas conservator, rigid, din Sibiu, Klaus Iohannis, să devină preşedintele românilor.
Klaus Iohannis nu a fost extrem de popular. El a devenit extrem de popular într-un context (pe care nu-l voi detalia aici), cu foarte mulţi români disperaţi să nu ajungă Ponta şeful statului.
În loc să profite de această conjunctură şi să meargă în siajul evoluţiei naturale a lucrurilor (orientarea României spre Occident, democraţie, transparenţă, stat de drept), Klaus Iohannis nu pregetă nici un moment parcă să muncească la distrugerea propriei sale popularităţi.
Umblă cu cioace. Va fi sancţionat pentru asta. Întrebarea este cât de repede îi va scădea popularitatea. Detaliem mai jos greşelile sale. Sau poate nu sunt greşeli, poate acesta e omul şi noi nu ştiam.

Numirea lui Dan Mihalache consilier

Încă de când era preşedinte ales şi nu depusese jurământul, Klaus Iohannis a provocat mare iureş cu intenţia sa de a-l numi consilier (şi şef al Cancelariei Prezidenţiale) pe Dan Mihalache.
La reacţia vehementă a alegătorilor săi de centru-dreapta, Klaus Iohannis a promis pe 30 noiembrie, implicit (fără să scrie numele Dan Mihalache), că va ţine cont de punctul lor de vedere.
Reacţia a fost ocazionată de apelul adresat, prin intermediul Revistei 22, de un grup de intelectuali de dreapta, care îi cereau lui Klaus Iohannis să nu îl numească în echipa sa pe Dan Mihalache. Pagina de politică, 30 noiembrie, ora 18.31:
Mulțumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o în numele unui grup de intelectuali. Îi asigur pe semnatarii ei că rămân credincios promisiunilor și angajamentelor pe care mi le-am luat față de românii din țară și din străinătate. Acest lucru se va reflecta în toate deciziile mele, inclusiv în privința echipei de consilieri.
Nu s-a reflectat. Angajamentele faţă de românii din ţară şi din străinătate au fost încălcate. Singura diferenţă, faţă de zvonurile care circulau, este că Dan Mihalache nu e şeful Cancelariei, ci simplu consilier. Poate că nu este încă.
Mai mult, echipa responsabilă cu campania online a lui Klaus Iohannis a şters mesajul preşedintelui. Decodificat, aceasta înseamnă cam aşa:
Fraierilor, v-am dat ţeapă şi acum sunt şăf! Băgaţi-vă minţile-n cap, a pornit Panzerul, feriţi-vă din calea mea!

Politica şi marketingul online

Excelente în timpul campaniei electorale, acum ele par a fi o palidă eboşă a ceea ce a fost până pe 16 noiembrie. Klaus Iohannis s-a urcat deja pe un postament şi vorbeşte ca în cărţi. Exemplu din 22 decembie, ora 11.58:
Am participat astăzi la ceremonia de depunere de coroane în amintirea victimelor Revoluţiei. Suntem datori să nu dăm uitării eroii neamului românesc și, cu prilejul împlinirii a unui sfert de veac de când ei nu mai sunt, să le cinstim memoria.
Bla. Bla, bla. Toţi crocodilii din politica românească au spus asta vreme de 25 de ani. Spune ceva, omule, altfel vei fi mâncat de viu…
Evident, vocile care sunt de altă părere şi ne-au acuzat deja că jignim şi murdărim un om cinstit, neavând răbdare să-l admirăm cum îşi pune-n aplicare planul decanal, se exprimă exact ca adepţii stângii ultrareacţionare. Oare să fie o simplă întâmplare?
În fine, la acest intertitlu, atragem atenţia echipei lui Klaus Iohannis că excesul de clipuri video cu împricinatul prezident a făcut pagina să fie greu de accesat. Aşa se întâmplă când, probabil, politrucii i-au înlocuit pe profesioniştii în online.

Cazul decorării lui Octav Bjoza

Pentru că după dispariţia Mişcării Legionare la putere au venit comuniştii, care au rescris masiv istoria, chestiunea rolului şi locului legionarilor în istoria noastră este încă neclară în anumite puncte.
Ion Cristoiu vorbeşte despre diferenţele dintre perioada în care căpitan al Legiunii era Corneliu Zelea-Codreanu şi cea în care i-a succedat în fruntea Mişcării Horia Sima. Are dreptate. Există diferenţe. Horia Sima şi clica sa erau nişte criminali, pe când cu Zelea lucrurile sunt puţin mai nuanţate.
Dar diferenţele sunt în mare cam ca acelea dintre mi diez minor şi mi diez minor armonic. De exemplu, legionarii au exacerbat la cote indecente sentimentul patriotic, profitând de timpurile tulburi, indiferent dacă au fost conduşi de Zelea sau de Sima.
Mai apoi, şi în perioada lui Zelea, şi în cea a lui Sima legionarii au fost o mişcare puternic anti-evreiască, ceea ce a fost oribil. Mai afirm doar atât: aceşti oameni erau nişte dogmatici.
Ei puneau dogma în locul unei arii întregi de lucruri de dezbătut sau de combătut care li se părea lor că le stă în cale. Erau nişte fanatici. Fanaticii sunt periculoşi. Ei, în numele dogmei, ucid. Aşa au început asasinatele binecunoscute.
Nu negăm dreptul domnului Bjoza de a simpatiza conduita avută de legionari în puşcării. Unii dintre ei au fost exemple de moralitate şi verticalitate. Tot respectul pentru această parte a biografiei lor.
Ar fi bine ca Klaus Iohannis să conştientizeze însă că alţi legionari au devenit unii dintre cei mai cumpliţi torţionari, iar o a treia categorie a aderat fără ezitare la idealurile comuniste, devenind pepinieră de membri activi ai PCR.
Când va conştientiza (sau afla) aceste lucruri, Klaus Iohannis va realiza ce gafă uriaşă a făcut dând o înaltă distincţie a statului român, membru UE şi NATO, unui om cu simpatii legionare declarate.
Desigur că nimeni nu-l poate opri pe domnul Bjoza să creadă astfel despre legionari. Dar nu poate niciodată un astfel de om să primească o astfel de distincţie de stat în România zilelor noastre.
Şi ne mai întrebăm cum se împacă înaltele principii pe care le-a deprins de la legionari în puşcăriile comuniste cu prezenţa sa la Antena 3…

Intervenţia pentru alegerea Alinei Gorghiu

Klaus Iohannis a promis că nu va interveni în viaţa partidelor, aşa cum a făcut predecesorul său, Traian Băsescu. Într-adevăr, acesta a fost unul dintre punctele în care Băsescu a acţionat ca un preşedinte pe stil vechi.
În tradiţia Partidului Instituţional Mexican, care a guvernat fără încetare timp de 77 de ani, preşedintele partidului ce este ales şef al statului îşi alege urmaşul în Congresul partidului, prin arătarea cu degetul.
Oribil. Astfel a procedat Traian Băsescu. L-a arătat cu degetul pe Emil Boc. E drept, acesta a fost un premier bun, care, împreună cu Băsescu, a trecut ţara prin primul puseu al crizei în care ne aflăm şi acum. Pentru aceasta merită respectul nostru.
A arătat-o apoi cu degetul pe Elena Udrea. Acum, PMP este un proiect politic în mare impas, dar nu aceasta contează, ci că această metodă autarhică trebuie să dispară. Încalcă separaţia puterilor în stat. Da, Constituţia noastră permite aceasta, prin ambiguităţile sale, dar asta e altă poveste.
Klaus Iohannis a ales-o pe Alina Gorghiu preşedinte al PNL şi copreşedinte al noului PNL prin arătarea cu degetul. Aceste practici trebuie să înceteze.
Derivă două mici „codiţe”. Prima: indiferent dacă prin scrutin liber ar fi fost ales copreşedinte un alt vicepreşedinte PNL sau nu, Klaus Iohannis nu trebuia să intervină nicicum, nici făţiş, nici pe ascuns. Lumea nu mai suportă aceste practici. Dacă PNL se alegea astfel cu o uselistă în capul bucatelor, ooops! plătea consecinţele. Acum, aceste consecinţe se lipesc de preşedintele României. Dramatic.
A doua: în simbolistica protocolului politic la nivel înalt, dincolo de lungimea rochiei soţiei preşedintelui, care are importanţa ei, fără discuţie, contează cu cine se afişează aceasta în public.
Întrebare: a văzut-o cineva pe doamna Maria Băsescu, la depunerea jurământului de către Traian Băsescu, în Legislativ, la finalul anului 2004, stând lângă Emil Boc?

Discuţii cu temă secretă cu Victor Ponta

În anul acesta electoral, ni s-a creat tot mai pregnant impresia că alianţa PNL – PDL, ca şi candidatul la Preşedinţie al acesteia, sunt o entitate politică şi un personaj politic care propun un proiect politic radical diferit de cel al PSD.
La corupţie instituţionalizată şi clientelism, Klaus Iohannis, propulsat de PNL-PDL, a afirmat că el reprezintă meritocraţia şi anticorupţia. La orientarea spre Rusia şi China, Klaus Iohannis a a devenit tot mai făţiş un posibil preşedinte pentru o Românie pro-Vest. La presiunile asupra Justiţiei, caracteristice lui Victor Ponta şi PSD, Klaus Iohannis a promis că va impune un model complet opus.
Toate acestea (şi multe altele care au fost sugerate, spuse, afirmate, strigate, răcnite de susţinătorii lui Iohannis) sunt contrazise de totala lipsă de transparenţă a noului preşedinte, de la prima sa întâlnire cu un politician român: însuşi Victor Ponta. Ce au discutat cei doi? Ni se spune iar în faţă, de către noul şef al statului:
Fraierilor, v-am dat ţeapă şi acum sunt şă!. Băgaţi-vă minţile-n cap, a pornit Panzerul, feriţi-vă din calea mea!
Mai mult, Klaus Iohannis nu se mărgineşte la a se întâlni cu Victor Ponta în văzul întregii naţiuni, pentru a discuta nu ştie nimeni ce, dar acum se gândeşte să facă o recepţie, la care să-i invite pe toţi politicienii.
O să fie supranumit Klaus Recepţie Iohannis. Şi-a început mandatul cu o recepţie, acum vrea să mai facă una pe 24 ianuarie, cu ocazia aniversării Unirii Principatelor Române!…
De acum încolo, când Klaus Recepţia Iohannis va face câţte o prostie, ne vom gândi că el în realitate ne spune, mereu, acelaşi lucru:
Fraierilor, v-am dat ţeapă şi acum sunt şă!. Băgaţi-vă minţile-n cap, a pornit Panzerul, feriţi-vă din calea mea!
 

joi, 25 decembrie 2014

(KLAUS SAGA (14) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : chiar de este tare-n gură e slab de încheietură ("geaba chichirez galceava daca nema putirinta".)

( (KLAUS SAGA (14)  Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : chiar de este tare-n gură e slab de încheietură 
("geaba chichirez galceava daca nema putirinta".)

KLAUS SAGA (13) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Arbitrul

KLAUS SAGA (13) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Arbitrul

KLAUS SAGA (12) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Integratorul ( raposatul Florin Tudose, Dumnezeu să îl terte, speranțe deșarte)

KLAUS SAGA (12) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Integratorul 
 ( raposatul Florin Tudose, Dumnezeu să îl terte, speranțe deșarte)

KLAUS SAGA (11) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Mediatorul

KLAUS SAGA (11) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Mediatorul

KLAUS SAGA (10) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Pro atlantist & pro UE sau putinist ?

KLAUS SAGA (10) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Pro atlantist & pro UE sau putinist ?

KLAUS SAGA (9) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Vă rog nu cădeți pe spate, Klaus vrea două mandate

KLAUS SAGA (9) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Vă rog nu cădeți pe spate, Klaus  vrea două mandate

KLAUS SAGA (8) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Ca să fiu leu-paraleu vreau să am partidul meu

KLAUS SAGA (8) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Ca să fiu leu-paraleu  vreau să am partidul meu

KLAUS SAGA (7) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Klaustofobia , Claustrofobia , Klausto(Iohanno)mania

KLAUS SAGA (7) Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Klaustofobia , Claustrofobia , Klausto(Iohanno)mania

KLAUS SAGA (6) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Sasul anost și fără (plin ?) de vicii e un cadou de la SERVICII ?

KLAUS SAGA (6) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut :  Sasul anost și fără (plin ?) de vicii e un cadou de la SERVICII ?

KLAUS SAGA (5) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Învingătorul prin noncombat ( nu a câștigat Iohannis , a pierdut Ponta )

KLAUS SAGA (4 ) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Sas să fii , noroc să ai (proverb poporal din țara doinitorilor din caval de sub burta unui cal )

KLAUS SAGA (4 ) :  Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Sas să fii , noroc să ai 
(proverb poporal din țara doinitorilor din caval de sub burta unui cal )

KLAUS SAGA (3 ) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : catindatul anost și atipic

KLAUS SAGA (3 ) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : catindatul anost și atipic

KLAUS SAGA (2) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : kilerul liberal fără scrupule

KLAUS SAGA (2) : Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : kilerul liberal fără scrupule

KLAUS SAGA (1 ) - Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : liberal mutalău de strânsură mai bun decît cei ce dau din gură

.............................

Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut - PROLEGOMENE



MOTO 1
“Masiv ca un cal lipițan de munte, primarul sibian să sperăm că nu va fi și un cal troian, prin care pe poarta Cotroceniului să se strecoare alte găști de derbedei” scria Florin Tudose în Psihopolitica, (Editura All, 2014, p. 75). 
MOTO 2
„ Iohannis vorbește puțin și gândește cum vorbește” –Crin Antonescu –Căcărău
MOTO 3
„…doresc un guvern care sa dureze doua mandate, vreau sa fiu un presedinte care sa aiba doua mandate" / … / "Voi fi un mediator, un integrator si un arbitru. Credeti-ma, e un echilibru greu de gasit!" – Klaus Werner Iohannis
 E de-a dreptul fascinanta șerpăria numită împropriu scena (clasa , CLOACA) politică românească , zică lumea ce o vrea , nu poți să te plictisești nici de ai vrea în Românica mea.Pentru ca prezentul expozeu să nu fie mai lung decît ar trebui să fie și pentru a nu obosi cititorii  somnolenți după mesele copioase de Crăciun  , voi partaja acest material după cum urmează :
1.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : liberal mutalăude strânsură mai bun decît cei ce dau din gură
2.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : kilerul liberal fără scrupule
3.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : catindatul anost și atipic
4.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Sas să fii , noroc să ai (proverb poporal din țara doinitorilor din caval de sub burta unui cal )
5.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Învingătorul prin noncombat ( nu a câștigat Iohannis , a pierdut Ponta )
6.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut :  Sasul anost și fără (plin ?) de vicii e un cadou de la SERVICII ?
7.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Klaustofia , Claustrofobia , Klausto(Iohanno)mania
8.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Ca să fiu leu-paraleu  vreau să am partidul meu (și o arzoaică ce Gorghiu ce umblă după burghiu )
9.     Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Vă rog nu cădeți pe spate, Klaus  vrea două mandate
10.                        Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Pro atlantist & pro UE sau putinist ?
11.                        Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut :Mediatorul
12.                        Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut :Integratorul  ( raposatul Florin Tudose, Dumnezeu să îl terte, speranțe deșarte)
13.                        Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : Arbitrul
14.                        Iohannis cel prea ales, un uriaș cu picioare de lut : chiar de este tare-n gură e slab de încheietură 
("geaba chichirez galceava daca nema putirinta". )
25 dec.2014

Dan Jigodie Frustrată a ajuns mâna dreaptă a lui Klaus Magnus. Ce zici, Facebook ?

“Noul presedinte al Romaniei a ales sa foloseasca pentru activitatea zilnica de la Palatul Cotroceni fostul birou ocupat de Ion Iliescu in timpul ultimului sau mandat de presedinte, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.
In ceea ce priveste biroul folosit pana pe 21 decembrie de Traian Basescu, acesta este ocupat acum de Dan Mihalache, consilier prezidential al lui Klaus Iohannis.”
Așa, carevasăzică, nici intelectualii, nici Revista 22, nici Facebook nu l-au putut împiedica pe dragul nostru președinte să îl ia cu el la Cotroceni pe controversatul Dan Mihalache.
Așa, de dragul demonstrației, haideți să vedem o parte din lista de nume mari ale culturii române care l-au rugat pe Iohannis să nu facă acest lucru:
Andrei Pleşu , Gabriel Liiceanu, Vlad Zografi, Andrei Oişteanu, Andrei Cornea, Sorin Vieru sau Vladimir Tismăneanu.
Ziceau domniile lor astfel:
“Desigur, nu ne-am închipuit nici o clipă că echipa care vă va însoţi la Cotroceni va fi lipsită de orice culoare politică. Suntem totuşi uimiți și îngrijoraţi că v-ați oprit, pentru funcția de şef al cancelariei prezidenţiale, asupra unei persoane (Dan Mihalache) ale cărei antecedente nu-l recomandă în nici un caz ca pe un democrat veritabil. De la traseul său curricular, care începe în perioada Văcăroiu, traversează „perioada Năstase” virând apoi către Crin Antonescu, trecând apoi prin opinia sa, pe care a făcut-o publică, privind parteneriatul româno-american, și până la felul în care se exprimă domnia sa („jigodie frustrată”, „mai du-te și tu în mă-ta”, „mai caută pe goagăl”) e în grav dezacord cu ce aşteptăm din partea instituţiei prezidenţiale. Stilistic, se află la antipozi faţă de dumneavoastră, şi ne e greu să ne închipuim cum ar decurge o asemenea colaborare. Nu multe vorbe bune se pot spune și despre ceilalți consilieri ce par a fi fost nominalizați.”
Știați că, imediat după ce a citit aceste cuvinte, Klaus Iohannis le-a dat dreptate semnatarilor scrisorii ? Iată ce răspuns le-a dat Klaus Magnus semnatarilor scrisorii:
“Mulțumesc Revistei 22 pentru scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o în numele unui grup de intelectuali. Îi asigur pe semnatarii ei că rămân credincios promisiunilor și angajamentelor pe care mi le-am luat față de românii din țară și din străinătate. Acest lucru se va reflecta în toate deciziile mele, inclusiv în privința echipei de consilieri.”
Totuși, în acest moment, Dan Mihalache este șef al Cancelariei Prezidențiale și, după cum ține să ne spună Hotnews, ocupă biroul pe care l-a avut Traian Băsescu.
Fiindcă Dan Mihalache a numit-o pe o jurnalistă “jigodie frustrată”, îmi permit să îl numesc și eu la fel.
Dan Jigodie Frustrată a ajuns mâna dreaptă a lui Klaus cel Mare.
Nu mă interesează ce cred despre asta Andrei Pleșu, Liiceanu sau Andreea Pora.
Ținând seama că, la vremea respectivă, Facebook a luat foc și a militat împotriva numirii lui Dan Jigodie Frustrată la Cotroceni, aș vrea să aflu acum un singur lucru:
Ce crede Facebook despre situație.
Aștept cu maxim interes explicațiile.

miercuri, 24 decembrie 2014

Preafericitul Corneliu Vadim Tudor despre CRĂCIUN NEFERICIT...

Niciodată n-am fost mai mîhnit ca acum. Şi nu atît lipsa banilor îmi amărăşte sufletul, cît abrutizarea societăţii româneşti. Unde te duci, unde te-ntorci, numai porci! Fiecare îşi vede de interesul lui. Dacă te pune necuratul să ceri cuiva o sumă de bani împrumut, vezi cum s-au ticăloşit oamenii: te amînă prietenul, sau cunoştinţa, o vreme, te duce cu vorba, după care dispare ca măgaru-n ceaţă. Îi laşi vorbă să te sune, dar, pauză - omul e ca şi mort. Ce primitivi! Îl întreb pe un fost parlamentar PRM, acum cîteva minute, ce face, iar el - retras pe moşia de la ţară, pe care a cumpărat-o dintr-o privatizare cu cîntec - îmi răspunde: „Facem cîrnaţii!". Pe mine arde cămaşa de grijă, nu ştiu cum să mă mai descurc, iar omul pe care l-am făcut deputat trăieşte bine, la aer curat, în sînul naturii, nu are obligaţii, nu are salarii de dat şi face... cîrnaţii! Dar am făcut eu, oare, vreun parlamentar? „Nu m-aţi făcut dvs., domnule preşedinte, ci eu m-am zbătut, am alergat" - mi-a răspuns un altul. „Măi, omule, dar eu te-am pus pe listă şi am semnat pentru tine, mi-am asumat răspunderea" - îi zic. „Aaaa, aia e cu totul altceva!" - mă sfidează individul. „Carevasăzică, te-ai făcut singur parlamentar?" - continui eu, numai pentru a vedea pînă unde poate ajunge neruşinarea umană. N-are rost să merg mai departe. Fiecare dintre cititorii mei a întîlnit în viaţă persoane cărora le-a făcut bine, dar s-au pomenit înjuraţi pentru faptul că respectivele creaturi au o datorie morală şi aşa ceva nu poate fi suportat.
Dar, nu despre mine vreau să scriu. Va veni, ea, vremea „Memoriilor" şi mulţi se vor ruşina de ceea ce voi relata acolo. Dar, oare, mai au puterea să roşească? Nu li s-a tăbăcit, iremediabil, pingeaua obrazului? Nu-i nimic, eu îmi fac datoria de scriitor. Şi nu atît pentru a-i da în vileag pe nişte oameni de nimic - ci pentru tipologii, ca să fie de folos celor ce vor veni după mine şi să fie vaccinaţi cu antiviperin, împotriva unor asemenea şerpi.
Acum, aş vrea să scriu despre Crăciun. Cîtă diferenţă faţă de Crăciunul copilăriei! Pe cît eram de săraci, pe atît eram de fericiţi.
Oamenii aveau o altă calitate morală. Exista o solidaritate în suferinţă şi în speranţă. Oficial, se spunea Moş Gerilă, după modelul rusesc. Dar din colinde nu îndrăznea nici o oficialitate să-l scoată pe Moş Crăciun. Sau pe Mesia-Cel Uns. Steaua era stea adevărată, din poleială şi hîrtie creponată. Pluguşorul era Pluguşor. Sorcova - Sorcovă.

Acum, lumea nu mai trăieşte, ci face play-back, uitîndu-se la televizor ca la o icoană făcătoare de minuni (minciuni). E uşor să dai vina pe comunism, ca pe un ţap ispăşitor. Dar nu comunismul e de vină pentru îndobitocirea românilor, în aceşti ultimi 25 de ani de capitalism de junglă. Îmi aduc aminte de o zi de decembrie 1981: mi-a telefonat Suzana Gîdea, ministrul Culturii, să mă invite la CC al PCR, în biroul tînărului secretar cu presa şi propaganda Petru Enache. Tema? Scriitorii să facă nişte „colinde revoluţionare" (?!). În cabinetul acelui fermecător om care a fost Petru Enache i-am întîlnit pe Adrian Păunescu, Dinu Săraru, D.R. Popescu şi alţi scriitori importanţi. Am ascultat ceea ce ni se cerea. La un moment dat, am luat cuvîntul şi eu - cel mai tînăr dintre ei (aveam doar 32 de ani). Am început prin a spune că, în Antichitatea precreştină, la 25 decembrie se sărbătorea Dies Natalis Solis Invictus - Ziua de Naştere a Soarelui Invincibil. Pe făgaşul acelei sărbători s-a aşezat, în mod firesc, Crăciunul, al cărui nume vine de la Cronos, data fiind calculată după Bunavestire: 25 martie - 25 decembrie, adică 9 luni. (Deschid o paranteză: Christmas înseamnă Mesă, sau Liturghie, pentru Christ). Le-am mai vorbit celor prezenţi şi de calculul astronomic al Erei Creştine, stabilit de un strămoş al nostru, din Secolul VI, Dionisie cel Mic (în greceşte Exiguul). Au rămas, cu toţii, ca la dentist. La sfîrşit, Dinu Săraru mi-a spus: „Vadime, dar aşa carte ştii tu?". Da, aşa carte ştiu eu, şi am mai învăţat între timp. La acea întîlnire, Adrian Păunescu (cu care eram certat atunci) a recitat poezia care avea ca leit-motiv rugămintea către Moş Gerilă „Să ni-l aducă pe Moş Crăciun". Frumoasă şi temerară metaforă! Unde erau „dizidenţii" care se bat, azi, cu cărămida în piept ? Nu erau, fiindcă ei n-au avut o valoare reală niciodată.
Au trecut atîţia ani de atunci. Colinde revoluţionare n-am făcut, fiindcă aşa ceva era un non-sens. În definitiv, ce să mai revoluţionezi la Creştinism - cînd opera lui Iisus Hristos a reprezentat cea mai copleşitoare Revoluţie din Istorie? Au murit atîţia oameni între timp. Încerc să-i înţeleg pe revoluţionari: ce au vrut ei şi ce a ieşit! A ieşit totul pe dos! L-am văzut azi, la televizor, pe căpitanul MApN Ionel Boieru, cel care a condus plutonul de execuţie la Tîrgovişte: indiferent ce ar spune astăzi, după 25 de ani, el va rămîne în Istorie ca un ucigaş. Ironia sorţii face ca un alt Boieru, cu prenumele Traian, să fi omorît o altă mare personalitate a Istoriei Naţionale: pe Nicolae Iorga. M-am uitat şi la completul de „judecată": Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Mugurel Florescu, Gică Popa, Constantin Lucescu şi alţii. Toţi, absolut toţi, sînt vinovaţi în faţa românilor şi, mai ales, în faţa lui Dumnezeu. Şi asta nu numai pentru că au ucis doi bătrîni suferinzi - ci pentru că au pîngărit ziua naşterii Mîntuitorului.
Dar cei mai vinovaţi dintre toţi sînt Ion Iliescu, Petre Roman şi Silviu Brucan. Un triumvirat alogen, care avea misiunea să „livreze coletul" pînă la Crăciun. Degeaba se scuză unii şi alţii - mai ales Şarpele cu Ochelari şi Pistruiatul fără Gît - ei toţi au fost complici în acea conjuraţie satanică. Citesc prin ziare că sîntem liberi. Liberi la ce? Liberi să murim de foame? Liberi să cerşim prin Europa? Liberi să fim sclavi într-o ţară făcută harcea-parcea, care nici măcar statutul de colonie nu-l are, fiind un lagăr de exterminare? Am mai scris-o şi mă văd nevoit s-o repet: o revoluţie care nu e urmată şi de o evoluţie e un dezastru.
Ciclul diabolic al celor 25 de ani s-a terminat. În loc să începem o viaţă nouă şi să revenim la normalitate, ne scufundăm şi mai rău. Impunerea la conducerea României a unui specimen de altă etnie şi de altă religie, cu foarte multe bube-n cap, ne-a pus capac. Ne-a luat piuitul. Iată că Dumnezeu le dă românilor, în continuare, cît nu pot să ducă. După acest şoc colosal, ce urmează? Pierderea Ardealului, la ordinul Berlinului? Iar face Germania ordine în Europa? Secvenţa din filmul „Actorul şi sălbaticii", cînd Toma Caragiu interpretează un Moş Crăciun cu zvastică e mai actuală ca oricînd. Din nenorocire, românii nu mai au puterea să reacţioneze. Nervul rezistenţei le-a fost extirpat. Ei nu se mai luptă cu hoţii - ci se încaieră unii cu alţii, pe o tigaie dry-cooker sau niscaiva alimente expirate. Marii borfaşi au dat tunuri de sute de milioane de euro, dar, după cîteva zile la zdup, stau în arest la... domiciliu! Averile lor au rămas intacte, ba chiar au crescut. Stăpînii americani se prefac că ne încurajează în lupta împotriva corupţiei, cu o condiţie: să nu le atingem, lor, interesele! Ei au voie să facă orice, doar ne dau democraţie, pe săturate, pînă pleznim. Şi, ceea ce e mai grav, e că miroase a război. Crăciunul actual ştim cum arată: mohorît. Dar Crăciunul viitor? Cîţi dintre noi îl vor apuca? Doamne apără şi fereşte!
CORNELIU VADIM TUDOR
22 decembrie 2014

marți, 23 decembrie 2014

Scandal TV/IMBECILUL de Codrin Ştefănescu dat AFARĂ din platoul B1/VIDEO

Scandal TV/IMBECILUL de Codrin Ştefănescu dat AFARĂ din platoul B1/VIDEO

Imbecilul de Codrin Ştefănescu, unul dintre cele mai sinistre personaje fătate de tranziţie, pupătorul în dos al lui Adrian Năstase, şi-a găsit, în sfârşit, naşul. Mai bine zis naşa. Adică Sorina Matei. Care l-a dat afară din emisiunea ei.
Varianta prezentată de B1 pe site-ul postului
Luni seara, în platoul emisiunii “Actualitatea românească”, moderată de Sorina Matei pe B1 TV, s-au încins spiritele. În toiul unei discuţii în care se încerca dezlegarea misterului cui a aparţinut decizia ca armata să tragă în români în acele zile, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu a reuşit să o enerveze, cu tonul său, pe jurnalista Andreea Pora, care a ripostat vehement. “Eu vreau să spun foarte clar, dacă nu se încetează cu răgetele, eu am şi altceva de făcut.”
Sorina Matei a intervenit şi l-a avertizat pe Ştefănescu că, dacă nu încetează, va fi nevoit să părăsească studioul. Acesta a continuat să sfideze părerile diferite pe care ceilalţi invitaţi ai emisiunii le aveau şi să îi insulte. După ce Pora a ameninţat că pleacă dacă nu se pune punct spectacolului, moderatoarea l-a rugat pe secretarul general adjunct al PSD să iasă din platou. Chiar înainte de pauza publicitară, Ştefănescu s-a conformat, iar restul ediţiei a continuat fără el.
Varianta PROSTULUI, prezentată la DCNews
Codrin Ștefănescu, a vorbit, pentru DC NEWS, despre scandalul la care a luat parte la B1 TV. Secretarul general adjunct al PSD a plecat din platou. "Pora și Sorina Matei sunt cumplite", spune Codrin Ștefănescu. 
 25 de ani de la Revoluție este subiectul care s-a transformat într-un adevărat scandal la B1 TV. 
Codrin Ștefănescu a spus, pentru DC NEWS, că "Vorbeam despre 25 de ani de la revoluție și că încă nu s-au găsit vinovații. Ăștia de la B1 TV au încercat să-i copieze pe cei de la Antena 3, care mulțumesc eroilor care și-au dat viața, și au făcut emisiune cu Andreea Pora și Cristi Diaconescu. M-a întrerupt Sorina Matei de zece ori. Pe băsiști nu avea cum să-i întrerupă și madam Pora a spus că Tiberiu Nițu, procurorul general al României, este dubios, că el a fost militar, care a tras la Revoluție. Am spus că sunteți duse cu pluta, a fost la televiziune și a făcut parte din plutonul care a fost măcelărit, a apărat televiziunea. Nu, dom'ne că s-a îmbogățit Nițu că și-a luat teren de opt mii de hectare. Și am spus spus că numai un băsist de-ai voștri a luat 68.000 de hectare". 
Momentul critic a fost când Andreea Pora a spus: "Ce atâta Revoluție, că revoluția s-a încheiat în 16 noiembrie". 
"Eu m-am enervat. Le-am spus: nu-l mai pupați în cur pe Iohannis fără să vă ceară. Am venit să vorbim despre 25 de ani de la Revoluție și voi spuneți că revoluția s-a încheiat în 16 noiembrie. Madam Matei a spus că ce, vine PSD-ul să-i facă emisiune, că e treaba ei ce spune, că sunt invitații ei. I-am spus: ai tras de mine să vin în emisiune, nu mă mai invita. M-am ridicat și am plecat din emisiune și au băgat pauză publicitară", a explicat Codrin Ștefănescu. 
"Pora și Sorina Matei sunt cumplite, nu am ce să mai zic", a conchis Codrin Ștefănescu. 
Iată dialogul de la B1 TV: 
Codrin Ștefănescu: Tiberiu Nițu are tot interesul să afle adevărul dintr-un motiv foarte simplu, a fost o revoluționar, a fost într-un pluton... 
Sorina Matei: A tras... 
Codrin Ștefănescu: Nu, a fost măcelărit. A fost chemat într-un loc și... 
Sorina Matei: Și și-a luat niște terenuri...
Codrin Ștefănescu: ... și-a luat gloanțe fără să știe nimeni de ce. 
Sorina Matei: Și niște hectare. 
Codrin Ștefănescu: Vreau să răspund și eu telespectatorilor.
Sorina Matei: Te rog.
Codrin Ștefănescu: Sunt de acord cu Andreea Pora, că anchetele de-a lungul timpului au fost blocate, pentru că există tot, de la jurnale și rapoarte, până la filmări și înregistrări. 
Andreea Pora: Noi nu vorbim de 21 aicea, după 25 de ani să nu ne mai dăm după deget. Știm foarte bine și la Timișoara, și la București cine a dat comanda pe 21 și până-n prânz când a plecat Ceaușescu cine a tras. Problema este  după 22 cine a tras în noi. 
Codrin Ștefănescu: Nu știm, nu știm... 
Sorina Matei: Păi să afle domnul Nițu. 
Codrin Ștefănescu: Nu știm nici dacă Milea s-a sinucis sau a fost ucis. Nu știm foarte multe lucruri.
Sorina Matei: Dom'ne, avem procuror general? 
Codrin Ștefănescu: Dom'ne, n-am ajuns nici la punctul doi. Am trei lucruri și nu mai vorbim toată emisiunea, m-ați invitat să vorbim despre revoluție. Am și eu un plan.
Sorina Matei: Da, și despre domnul Nițu, procurorul general. 
Codrin Ștefănescu: Da și de Nițu. Stimați români, procurorul general e chiar revoluționar, era militar în termen, a tras asupra plutonului, i-au măcelărit, a scăpat omul cu viață, normal că are interesul să afle adevărul. 
Sorina Matei: Păi să-l afle... să aflăm și noi. 
Codrin Ștefănescu: Ce adevăr să aflii când n-ai acces la informații? 
Sorina Matei: N-are Nițu acces la informație?
Codrin Ștefănescu: Ce adevăr să afle Nițu, tânărul procuror al României... 
Sorina Matei: E, tânăr, e de un an și ceva...
Sorina Matei a adăugat că țara are nevoie de răspunsuri care trebuie să vină de la justiție. 
Codrin Ștefănescu: Eu te întreb, Sorina Matei, cum țara și sistemul ăsta poate să dea răspuns urmașilor de eroi martiri sau răniților, împușcaților, când sistemul și-a bătut joc de ei 25 de ani, i-a făcut profitorii revoluției, i-a făcut în toate felurile posibile și, ultima dată, guvernele Boc și Ungureanu nu le-au mai dat nici indemnizațiile, și acum, după 25 de ani, brusc ne aducem aminte, eroii noștri, hai să aflăm adevărul. Pe bune?
Sorina Matei a continuat discuția despre Tiberiu Nițu, precizând a că a profitat, a luat opt mii de hectare. 
Codrin Ștefănescu: Numai în Bihor, un singur șmecher a luat 68.000 de hectare. Care e problema că un revoluționar și-a luat hectarul ăla amărât de teren. Vorbim despre eroii Revoluției și până și azi când vorbim despre cine s-a tras în noi, tot de averea lui Nițu vorbiți. 
Andreea Pora: Eu vreau să spun foarte clar un lucru, dacă nu încetează cu răgetele, eu am și altceva de făcut și cred că și domnul profesor la fel. 
Codrin Ștefănescu: Poți să vorbești în numele tău, Andreea Pora. 
Andreea Pora: Am vorbit și cu domnul profesor. 
Sorina Matei: Pierdem timpul. 
Codrin Ștefănescu: Nu pierdem timpul, dar nu poți să fii cu unul mumă și cu alta ciumă. Avem un punctaj, într-un minut m-ai întrerupt de 14 ori. 
Andreea Pora: Puteați vorbi pe un ton civilizat fără să ne spargeți nouă urechile 'aicea' și timpanele. 
Codrin Ștefănescu: Vorbim despre Revoluție, lăsați. Sunteți acră permanent, ca o lămâie, indiferent despre ce zi e, că sunt 25 de ani, că e 1 decembrie, că vin extratereștrii peste noi, acră așa. 
Andreea Pora: Să știți că de grobianismele dvs.... 
Codrin Ștefănescu: Hai lăsați-mă cu grobianismele dumneavoastră. 
Andreea Pora: Vă las să vă dați..
Codrin Ștefănescu: Mă lasați, plecați din emisiune? 
Sorina Matei: Domnul Ștefănescu, vă rog frumos, nu-mi dați dvs. invitații afară din emisiune. 
Codrin Ștefănescu: Păi ne amenință. 
Sorina Matei: Nu vă amenință deloc, dacă e, eu dau invitații afară din emisiune. 
Codrin Ștefănescu: Eu nu vreau să plece Andreea Pora, eu chiar vreau să rămână.
Sorina Matei: Tăceți să vorbească și Andreea Pora. 
(...)
Andreea Pora: Cred că ceea ce s-a întâmplat anul acesta, în 16 noiembrie, a fost de bun augur și cred că a fost dat un mesaj...
Codrin Ștegpnescu: Ce legătură are cu Revoluția? 
Andreea Pota: ... și în sensul bun. 
Codrin Ștefănescu: Doamna matei, dar chiar n-o întrerupi, pe bune?
Andreea Pora: Eu cred că a fost...
Codrin Ștefănescu: Am inteles, B1, dar nici chiar așa ce legătură are 16 noiembrie cu 25 de ani de la revoluție?
Sorina Matei: Dar e părerea Andreei Pora, trebuie să ne cenzureze PSD-ul în emisiunea asta? Toată lumea vorbește liber. 
Codrin Ștefănescu: Vorbim despre cine a tras în noi și vine Andreea Pora să spună că revoluția s-a terminat în 16 noiembrie, că Iohannis a câștigat, e penibil ce facem aici.. 
Sorina Matei: Așa, și v-ați oficat dvs că a câștigat Iohannis. E părerea Andreei Pora? Trebuie să cenzureze PSD-ul aici, în emisiune?
Codrin Ștefănescu: Nu, dom'ne, trebuie să cenzurezi dumneata, pentru că esti moderatoare. 
Sorina Matei: Nu mă învățați dvs să-mi fac meseria, domnu, domnu, domnuuu Stefănescu... pe mine nu mă învață PSD și niciun partid să-mi fac emisiunea. 
Codrin Ștefănescu: Păi atunci, fiți moderatoare!
Sorina Matei: Eu sunt moderatoare și, dacă ar fi sa respect toate normele deontologice, ar trebui să vă dau afară pe dumneavoastră din emisiune. 
Codrin Ștefănesci: Ia, dați-mă afară! Plec doamnă, vreți să plec?
Sorina Matei: O să vă dau, dacă mai faceți ce ați făcut până acum. 
Codrin Ștefănescu: Începeți cu un subiect și se schimbă în timpul emisiunii. 
Sorina Matei: Uitați-vă pe ecran și vedeți ce scrie. 
Codrin Ștefănescu: Ce scrie pe ecran și ce vb noi aici, în emisiune? 
Sorina Matei: Sunt părerile invitaților. 
Andreea Pora: Să știți că dăm dovada de calm că vă înghițim dvs insultele. Noi ori plecăm... 
Sorina Matei, către Codrin Ștefănescu: Vă rog frumos să părăsiți această emisiune. 
Codrin Ștefănescu: Da, stimați români, aceasta este emisiunea de la B1!