marți, 23 decembrie 2014

Klaus Iohannis şi Victor Ponta pun batista pe ţambal

Klaus Iohannis şi Victor Ponta pun batista pe ţambal
Klaus Iohannis şi Victor Ponta s-au întânit pentru prima oară, de când Klaus Iohannis este preşedinte şi Victor Ponta prim-ministru, adică subordonatul lui.
Întânirea, aşa cum relatează purtătorul de ccuvânt al preşedintelui, la o zi după ce acesta a depus jurământul, a durat…
„aproximativ o oră. S-au discutat perspectivele colaborării instituţionale între Preşedintie şi Guvern. A fost o întâlnire între patru ochi, deci fără presă, fără consilieri, fără alte persoane”
Tatiana Niculescu se distanţează implicit. Ea spune de fapt astfel:
Acum vreo oră, şeful meu şi cu Ponta s-au întânit. Nu pot să vă spun ce au discutat, pentru că nu ştiu. Şi nu ştiu pentru că Iohannis şi Ponta au discutat „fără presă, fără consilieri, fără persoane”.
Cunoaştem acest sindrom al purtătorului de cuvânt, care încearcă să iasă demn dintr-o situaţie delicată. Am mai văzut astfel de comunicate de presă pe vremea preşedinţilor Nelu Iliescu şi Milică Constantinescu şi pe vremea premierilor Nicu Văcăroiu şi Adelu Bombonel Năstase.
Atenţiepe website-ul Administraţiei Prezidenţiale nu se suflă o vorbă despre întânirea Iohannis – Ponta. Ea nu există în programul oficial al preşedintelui.
Mai mult, Victor Ponta a scris pe Twitter:
Prima consultare institutionala cu Presedintele Iohannis – extrem de utila, serioasa si eficienta. Lucrurile intra pe fagasul normal.
Jurnalistul, în asemenea situaţii, trebuie să tragă concluzia că preşedintele şi premierul care se întâlnesc şi discută astfel, fără să spună ce au discutat, au lucruri de ascuns.
Ce înseamnă „făgaşul normal” pentru Victor Ponta? Coreea de Nord? China? Rusia?
În astfel de situaţii, jurnalistul acreditat pe Cotroceni îşi acontează sursele şi află ce au discutat Iohannis şi Ponta. Se aude, jurnalişti acreditaţi pe Cotroceni? Acum e momentul să descoperiţi importanţa şi tehnicile obţinerii informaţiei pe surse.

Ţara-n care noi suntem slugi şi ei fac ce vor

Această întâlnire Iohannis – Ponta, fără martori (în afară de înregistrările obligatorii făcute în Palatul Cotroceni, care însă nu sunt publice, ele trebuie desecretizate), denotă reîntoarcerea la practicile mafiote de pe vremea lui Ion Iliescu, pe care apoi şi Emil Constantinescu le-a acceptat. Astfel l-au învins „serviciile” pe Milică.
Domnule, când ai o întânire oficială, tu, ca preşedinte al statului, cu prim-ministrul, dai un comunicat, în care spui ce ai discutat sau cel puţin o parte din ce ai discutat cu premierul.
Mai ales când premierul se numeşte Victor Ponta. Chiar presupunând că Iohannis e de bună-credinţă, cum va spune el peste trei luni sau şase luni „eu i-am spus asta lui Ponta, a zis că da, apoi a făcut pe dos”, când nu ai decât exclusiv proba discuţiei între patru ochi, pe video, ce trebuie desecretizată?
Oamenii aceştia, preşedintele, prim-ministru, sunt salariaţii noştri, nu stăpânii noştri. Ne putem întreba ce au discutat ei ieri? Ne putem. Când desfiinţează DNA şi ANI? Cum întorc Bucureştiul cu faţa spre Moscova, strigând că sunt cu faţa la Washington? Cum pun ei batista pe ţambal în România? Cum să stopeze anchetele în marile dosare de corupţie? Pe cine să pună la SRI şi SIE, să facă din România paşalâcul lor?
Deocamdată, toate acestea sunt presupuneri extreme, generate de prezenţa unor oameni compromişi în echipa de consilieri a preşedintelui Iohannis.
Punerea pumnului în gura Justiţiei rimează cu cooptarea lui Dan Mihalache în staff-ul lui Iohannis şi impunerea de către Iohannis a Alinei Gorghiu în fruntea PNL, în manieră mexicană. Ca şi semnalul dat de aceasta, stând lângă Carmen Iohannis la ceremonia de învestitură.
Atenţie: nu spunem că Iohannis face parte din vreo conspiraţie. Cele scrise acum două paragrafe sunt ipoteze. Este însă de ajuns ca acest om să fie slab, controlabil şi s-a terminat. Există, din punctul lor de vedere, o singură problemă: s-a terminat cu ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu